Amfiteatru si bazilica crestina

Amfiteatrul Tomisului a fost descoperit in 1989, in timpul sapaturilor facute pentru fundatia unui hotel din zona Modern-Esplanada. Daca vei intreba un specialist, acesta iti va spune ca ruinele amfiteatrului se afla langa Poarta Mare a cetatii, descoperita la intersectia strazilor Dragos Voda cu Mircea cel Batran. Amfiteatrul se afla in afara zidurilor orasului, „extra-muros”, dupa obiceiul roman, asa cum vedem, de exemplu, astazi si amfiteatrul roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Specialistii care au cercetat situl arheologic au stabilit ca edificiul a functionat pana prin sec. IV d.Hr., cand peste el a fost ridicat o bazilica crestina.
Era un amfiteatru de dimensiune medie, nu urias precum Colloseum sau mare ca cele de la Capua sau El Djem (Tunisia). Cel mai probabil, era un edificiu elipsoidal de vreo 100 de metri lungime, lat de vreo 80 si cu o arena de aproximativ 55-60 de metri pe 35-40 de metri. In ceea ce priveste inaltimea sa, una dintre ipotezele plauzibile ne indica cifre de 20-25 de metri. Perioada sa de glorie, dovedita si sustinuta de vestigiile descoperite, a fost in secolele II si III d.Hr.
Exista mai multe ipoteze si in ceea ce priveste capacitatea acestui amfiteatru tomitan. Dupa unele surse, putem vorbi despre peste 2.000 de locuri, in timp ce alte ipoteze indica chiar si o capacitate de 20.000 de locuri, pentru vremuri in care Tomisul era un oras foarte populat, atingand si depasind chiar demografic aceasta cifra de 20.000. Este greu de spus insa cu certitudine care este varianta corecta.

Aici a fost descoperita si o piatra funerara a unuia dintre gladiatorii care au luptat in amfiteatru. Se numea Scirtus Dacensis, era de origine ilirica si a murit in Pontus Euxin dupa ce a castigat sase victorii. Inscriptia spune: „(Eu) Scirtus Dacensis, eliberat, cu sase victorii, parasind viata înainte de vreme, sunt inmormantat la Tomis, avand mormantul locuinta; eu va urez voua să fiti sanatosi!

Despre bazilica construita deasupra amfiteatrului, se stie ca a fost construita in epoca romano-bizantina, in sec. V-VI d. Hr. Este orientata pe directia NV – SE, iar dimensiunile ei exterioare sunt de 55 x 24 de metri. Zidurile din piatra sunt groase de la 0,9 metri pana la 1,25 de metri. Naosul are pe interior dimensiunile de 31 x 21 metri. Planul arhitectural este compus din trei nave si doua siruri de coloane. Tavanul dispunea de bolta. Nava principala are o inaltime de 11,6 metri, iar navele laterale sunt mici, cu o deschidere de patru metri. Absida este pentagonala, cu o deschidere de 9 metri, iar nartexul are o arie de 21,6 x 3,8 metri. S-au mai pastrat firave urme de pictura cu figuri geometrice si motive florale.

Bazilica nu avea un plan simplu, ci mai dispunea de alte trei incaperi din care astazi au ramas doar fragmente. Ele pot forma un atrium. Constructia anexa, ce era lipita prin structura de restul bazilicii. Ea are o serie de incaperi succesive, in partea nordica a bazilicii. Dimensiunile incaperii sunt de 5,7 x 4 metri, iar ultimele doua sunt identice, cu 9 x 3,8 metri. Partea de nord a ansamblului dispunea si de un portic. in interior era pavata cu lespezi de piatra. Aceasta constructie face parte dintr-o serie de sapte bazilici crestine ale Tomisului. Simbolurile crestinismului ce se regasesc in aceste constructii sunt crucea si porumbelul.

Desi ruinele sunt pastrate in salile special amenajate din subsolul actualului hotel Ibis, ele nu sunt introduse intr-un circuit turistic si nici nu pot fi vizitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *