Cazinoul

Cazinoul se afla in centrul istoric al orasului, pe faleza din peninsula, in vecinatatea bulevardului Regina Elisabeta. Este una dintre cladirile emblema ale Constantei. Iin zona in care se ridica astazi mai fusese, intre 1880-1902, o constructie de lemn, o „cazina” cum se numea atunci – loc pentru spectacole de teatru, baluri, loc de recreare pentru turisti. Dar in iarna anului 1901, o furtuna distruge o parte din acoperis si un perete al fatadei, reliefand instabilitatea constructiei. Expertizele propun, si consiliul comunal aproba la 29 ianuarie 1902 demolarea constructiei. In aprilie 1902, primarul Alexandru Belcic decide, printr-un proces verbal, organizarea santierului in regim propriu pentru demolarea „cazinei” si construirea unui edificiu cu functii asemanatoare marilor cazinouri europene, care a inceput in anul 1904.

Imagine de epoca

Initial, planurile sunt intocmite de catre arhitectul Petre Antonescu, care proiecteaza o cladire al carei stil arhitectonic se inspira din traditiile artei romanesti. Dupa terminarea fundatiilor, insa, planurile sunt schimbate, Primaria incredintand modificarea lor unui arhitect de origine franceza(sau elvetiana), Daniel Renard, care renunta la specificul stilului romanesc, in favoarea unui stil Art Nouveau sub influenta cosmopolita a cazinourilor epocii, in care motivul principal este un fel de demi-rozasa in forma de scoica. Construit din 1908, edificiul constantean este terminat in 1910, cand este si inaugurat (in 1912 se fac ultimele retusuri).

La momentul inaugurarii, presa locala a criticat atat durata mare a lucrarilor, cat si aspectul rezultatului final, pe care ziarul Conservatorul il descria ca o „matahala impopotonata cu tot felul de zorzoane, [care] din punctul de vedere al esteticei arhitectonice, lasa foarte mult de dorit, [din cauza] complect[ei] asimetri[i] si amestecul[ui] babilonic al stilurilor”, si „un monument ridicat in cinstea nepriceperei si prostului gust”.

Imagine din anul 1944

La 21 decembrie 1909, inginerul Elie Radu si arhitectii Ion Mincu si D. Maimarolu sunt solicitati sa se deplaseze la Constanta, intr-o comisie menita sa studieze cazinoul din toate punctele de vedere. Rezultatul inspectiei s-a materializat printr-un important document care contine opiniile documentate si bine sustinute ale unor personalitati de real prestigiu. Observatiile privesc adaugarea de spatii: o sala mare pentru restaurant, cu bucatarie si dependintele necesare, restaurant care va fi pus in legatura cu terasa din spatele usii vitrate, care sa nu obtureze perspectiva larg deschisa asupra marii. S-au sugerat si degajarea scarii de onoare printr-o arcada spectaculoasa, adaugarea de intrari, vestiare, toalete, dar si suprimarea de trepte sau ferestre.

Detaliu fatada

Lucrari de restaurare si modernizare ale Cazinoului au fost efectuate in anul 1934. Cazinoul a fost restaurat si in anul 1986 de catre un colectiv de artisti plastici. Au fost executate restaurari de pictura baroc-fresca, stucatura, vitralii. Lucrarile au durat un an. Imediat dupa Revolutie, edificiul este repartizat Ministerului Culturii, care la sugestia profesorului Mihai C. Bacescu (inspirat de Muzeul Oceanografic din Monaco) propune o atribuire stiintifica, spre a deveni sediul unui „Institut Oceanografic Roman” conform planurilor lui Grigore Antipa (intemeietor al fostului Institut Biooceanografic din Constanta), o noua institutie de nivel international care ar fi grupat Institutul Roman de Cercetari Marine, Statiunea Zoologica Marina creata de Pr. Dr. Ioan Borcea si Complexul Muzeal de stiinte ale Naturii, dar costul renovarii, dezbinarea intre institutii si restructurarile din guvern pun capat atat planurilor oceanografilor romani, cat si custodiei Ministerului Culturii. Dupa cateva luni, cazinoul revine la functia anterioara: restaurant si local de distractie.

Propunere de restaurare

In prezent Cazinoul din Constanta este intr-o avansata stare de degradare si pentru a evita accidentele si jaful, accesul in interior este interzis. Desi exista fonduri alocate pentru renovarea si reabilitarea sa, din nefericire, interesele meschine ale unor organizatii sau entitati economice duc la tergiversarea atribuirii lucrarilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *