Cetatea Capidava

Istoria Dobrogei a fost determinata in mare parte de pozitia ei geografica, la rascruce de drumuri. Principalele cai care traverseaza Dobrogea sunt drumul marii, drumul Dunarii si drumul care strabate acest teritoriu prin centru, de la nord la sud. Desi romanii ajunsesera la Dunare inca din anul 14 d.Chr., abia in timpul imparatului Domitian Dobrogea a fost inclusa in planurile strategice ale Imperiului, Scythia Minor devenind baza a expeditiilor peste Dunare impotriva dacilor. Traian este insa cel care reuseste organizarea durabila a limesului scitic, construind castre si castele pe malul drept al Dunarii si in punctele de trecere, asa cum este si cazul cetatii Capidava. Cu rare exceptii, limesul scitic astfel organizat a asigurat pacea provinciei pentru mai bine de un secol.

Cetatea Capidava este situata pe malul drept al Dunarii, la jumatatea distantei dintre Harsova (Carsium) si Cernavoda (Axiopolis), fiind construita cu ajutorul detasamentelor Legiunilor V Macedonica de la Troesmis si XI Claudia de la Durostorum, la inceputul secolului al II-lea, facand parte din sistemul de fortificatii realizat de Traian pe malul Dunarii.

Toponimul cetatii este getic si se traduce prin “asezarea de la cotitura”, atestand astfel, alaturi de dovezile arheologice, o locuire preromana in acest loc important din punct de vedere strategic pentru contactele dintre getii din Dobrogea si cei din Campia Romana. Toponimul, ce s-a pastrat intocmai pana in ziua de azi, este atestat atat de izvoarele antice si mai apoi bizantine, cat si de trei inscriptii: piatra funerara a lui C. Iulius Qadratus din secolul al II-lea, descoperita la Ulmetum; un altar votiv dedicat divinitatii tracice Hero de catre Aurelius Valens, descoperit tot la Ulmetum si datand de la sfarsitul secolului III – inceputul secolului IV; cea de-a treia este o inscriptie funerara fragmentara, descoperita recent la Capidava si ii apartine lui Aurelius (…) conducatorul militar al unitatii cantonate in fortificatia de aici.

Locul ales pentru construirea fortificatiei este unul deosebit de important din punct de vedere strategic, fiind vorba de un masiv stancos, inconjurat din trei parti de apa (Dunarea) si un sant natural, fapt ce a determinat instalarea statiunii militare si dezvoltarea unui centru civil alaturi. Forma masivului stancos pe care este asezata cetatea a impus si planul patrulater al castrului.

Fortificatia pentru unitatea de auxiliari de la Capidava (castellum) a fost probabil ridicata in preajma celor doua razboaie daco-romane, cu caracter ofensiv. Era prevazuta cu o instalatie portuara, un chei la apa, magazii si alte anexe, precum si termele din afara zidurilor cetatii. Tot in afara cetatii este atestat si cimitirul tumular, cu morminte de incineratie, cu inventare bogate, dar si o necropola plana, cu inventare funerare mai modeste.

Capidava, ca si celelalte cetati asezate la frontiera, a trebuit sa fata fata numeroaselor atacuri ale populatiilor barbare. Astfel, primul castru roman a fost distrus de carpo-goti, probabil in urma invaziei lor din 248, si a fost refacut in intregime spre sfarsitul secolului al III-lea, cu caracter pur defensiv. Ruinele cetatii pe care le vedem si astazi au un plan patrulater, cu laturile de 105x127m, ziduri groase de peste 2m si inalte de 5-6m, cu sapte turnuri, inalte de peste 10m (trei turnuri dreptunghiulare, doua in sfert de cerc si doua intermediare, in forma de potcoava – forma literei U). Cetatea avea o poarta lata de aproximativ 2,5m, situata pe latura de SE, care facea legatura cu restul teritoriului, o poarta strategica pe latura de SV a turnului spre Dunare si un port amenajat in terase spre fluviu.

Cetatea a suferit repetate distrugeri, pana in secolul al V-lea fiind refacuta in doua randuri, ca urmare a numeroaselor atacuri ce s-au succedat pe parcursul a zeci de ani. In timpul celei de-a doua refaceri sunt incluse in ziduri si capiteluri, arhitrave, statui reprezentand diferite divinitati, reliefuri de cult sau funerare. Acest lucru sugereaza, pe de o parte, un nivel urbanistic ridicat dar, pe de alta parte, avand in vedere faptul ca piesele proveneau din asezarea civila alaturata sau din necropola, dovedesc urgenta cu care s-au facut reparatiile. In secolul VI, dupa atacul devastator al hunilor ce a parjolit cetatea, este probabil ca aceasta sa nu mai dispus de suficiente fonduri pentru o reconstructie. In aceasta situatie, a fost construit un mic fort patrulater (60x60m) in partea de sud a cetatii. in urma atacurilor avaro-slave, cetatea este complet distrusa si parasita in secolul VII, inclusiv de catre ultimele corpuri de trupe ramase sa supravegheze zona.

In secolul IX are loc reorganizarea granitelor Imperiului Bizantin, iar Capidava, prin pozitia sa, isi gaseste loc in strategia de organizare a noului sistem defensiv. Asadar, peste ruinele fortificatiei romane, se ridica o cetate taraneasca de stratiotai (tarani-graniceri), care dureaza pana la jumatatea secolului al XI-lea, avand si ea parte de refaceri succesive. Cetatea era inconjurata de un zid de piatra cu pamant ce urma traseul incintei romano-bizantine, dublat de un sant de aparare.

Fiind o statiune militara, aici au fost cantonate de-a lungul timpului o serie de corpuri de trupa, atestate epigrafic. Este vorba prima data de cohors I Ubiorum (unitate auxiliara din Germania inferioara), stationata aici de la infiintarea castrului si pana prin 143. A urmat cohors I Germanorum, o alta unitate de germani, stationata in cursul secolului al II-lea si probabil al III-lea d.Chr. Mai tarziu, in epoca romano-bizantina (secolele IV-VII), sunt atestate o vexillatio Capidavensis (un detasament al Legiunii II Herculia), cuneus equitum Solensium si cuneus equitum scutariorum (unitati de cavalerie).

Cercetarile arheologice au fost initiate in anul 1924 de catre Grigore Florescu, asistentul lui Vasile Parvan, care a condus cercetarile de la Capidava pana in anul mortii sale, 1960. Sapaturile arheologice au fost intrerupte pana in 1965, cand au fost reluate de Radu Florescu si au continuat fara intrerupere pana in prezent.

Un vas ceramic descoperit la Capidava contine o inscriptie considerata prima atestare epigrafica a limbii romane. Povestea urciorului este relatata detaliat de arheologi. Dr. Eugen Silviu Teodor a refacut firul descoperirii care este considerata prima atestare epigrafica a limbii romana. La finele verii 1967, un taran din Topalu (comuna pe teritoriul careia se afla cetatea antica Capidava), cutreiera malul Dunarii alaturi de alt satean. „In dreptul cetatii romane de la Capidava, sub malul surpat, ei au gasit un urcior aproape complet, din care lipseau doar toartele si o mare parte a gatului“. Oamenii au luat urciorul si s-au dus la Constanta, la Muzeul de Arheologie, unde au povestit cum au gasit vasul, pe care l-au predat specialistilor. Cand l-au studiat, arheologii au descoperit ca acesta are incrustate niste scrieri neobisnuite. Imediat sub gatul spart erau patru panouri verticale, ca niste metope, pe care apar grupuri de semne, cu litere grecesti. Cele patru sferturi purtau inscriptii obisnuite pentru acea perioada, dar si una care a atras atentia arheologilor. Olarul din secolul X si-a scris acolo numele: PETRE.

In circuitul de vizitare sunt cuprinse zidul de incinta, turnurile intermediare in forma de potcoava, poarta cetatii strajuita de turn. Urmeaza baile publice (termele), care au fost construite in afara zidurilor de incinta ale primului castru, pentru a deservi unitatea de auxiliari stationata aici. Au fost identificate mai multe incaperi cu hipocaust, bazine cu apa rece si piscine si canalul de evacuare al apei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *