Edificiul Roman cu Mozaic

Descoperit in anul 1959, este unul dintre cele mai vaste ansambluri arhitectonice din epoca romana din tara noastra.

Vedere de ansamblu

Situat in zona in care se afla vechiul port al cetatii Tomis, complexul din care facea parte Edificiul  Roman cu Mozaic a fost construit in prima jumatate a sec. IV e.n., in timpul domniei lui Constantin cel Mare si a succesorilor acestuia. Cercetarile desfasurate au dus la concluzia ca in acea perioada istorica, intreaga faleza a peninsulei a fost supusa unui proces complex de sistematizare. Complexul din care facea parte Edificiul Roman cu Mozaic oferea o sustinere puternica solului, protejand portul tomitan impotriva alunecarilor de teren inerente in aceasta parte a peninsulei. In aceeasi masura, ofera un spatiu generos activitatilor publice de natura economica, sociala, culturala sau politica.

Constructia aflata pe panta sud-vestica a peninsulei, se intindeau pe patru nivele, legate intre ele prin scari largi construite din calcar. Situatia generala poate fi sumarizata astfel:

  • Terasa “A”: nivelul de locuire al orasului antic Tomis (partial descoperit);
  • Terasa “B”: nivelul la care se afla Edificiul Roman cu Mozaic (partial restaurat);
  • Terasa “C”: nivelul incaperilor boltite, folosite pe post de magazii de marfuri (complet restaurat);  
  • Terasa “D”: nivelul pe care se aflau alte magazii de marfuri, situate pe docurile portului antic (nerestaurate, se afla momentan sub nivelul marii);

Terasa “B”, situata la o inaltime de 12,60 m deasupra nivelului marii, era ocupata integral de sala cu paviment de mosaic. Decorul ei este luxos, iar tribuna improvizata pe latura sa nord-estica arata ca avea o destinatie ce servea scopurilor comerciale ale portului, locul unde se intalneau negustorii si transportatorii, unde se negociau afaceri si se fixau preturile produselor. In antichitate era acoperita probabil cu o imensa bolta sprijinita de stalpi. Din constructia salii se mai pastreaza o parte din peretele lung si unul dintre peretii laterali, suficient pentru a deduce cum arata marea constructie portuara. Primul, conservat pe o lungime de 65 m cu inaltimea maxima de 5,40 m (aceasta se pastreaza doar in capatul de sud si coboara treptat spre nord, pana la nivelul fundatiei), prezinta o succesiune ritmica de pilastri incastrati in el. Se pare ca au existat cincisprezece astfel de pilastri care delimitau paisprezece campuri. Peretii erau placati cu marmura, iar pilonii aveau la partea superioara placi de marmura care imitau forma si decorul unor capiteluri. Motivele de decor ale acestora erau predominant vegetale. Peretele era strapuns de o intrare dinspre actuala piata Ovidiu, inchisa ulterior si folosita ca nisa, in care era expus probabil bustul unui imparat (intre fragmentele sculpturale descoperite aici se afla si bustul lui Constantin cel Mare). Alta particularitate a salii o formeaza cele cateva trepte care alcatuiau mica platforma atasata aceluiasi perete si acoperita de asemenea cu marmura. Era folosita probabil pe post de tribuna pentru licitatiile de marfuri care se desfasurau aici.

Tribuna

Cu o lungime de 101 m si o latime maxima de 21,45 m, pavimentul cu mosaic se intindea pe o suprafata de peste 2000 m2, una dintre cele mai mari suprafate acoperite cu mozaic, nu numai din Europa, ci de pe tot teritoriul Imperiului Roman. Portiunea care era asezata pe terasa taiata in faleza s-a pastrat cel mai bine, iar partea care se situa deasupra celor unsprezece incaperi din nivelul inferior s-a prabusit odata cu boltile acestora prinzand dedesubt marfurile care se aflau depozitate acolo. O parte din bucatile prabusite au putut fi recuperate. Pavimentul se pastreaza pe o lungime de 49,80 m si o latime maxima de 16,60 m, acoperind o suprafata de aproximativ 850 m². Piesele care il compun au dimensiuni variabile, in functie de marimea si detaliile motivelor reprezentate. Masoara 2 – 3 cm in chenar si 1 – 2 cm in portiunea centrala. Materialele folosite sunt marmura si piatra naturala de culori diferite: alb, rosu, verde-albastrui, negru, crem. Acestea sunt dispuse pe randuri drepte, mai ales in chenar si in linii serpuite in cazul motivelor mai complexe. Sunt asezate pe un pat de mortar din var amestecat cu multa caramida pisata.

Aceste caracteristici tehnice fac posibila incadrarea operei in doua din categoriile tipologiei propuse de mai multi cercetatori. Astfel, din punct de vedere al tehnicii, in acest mozaic se imbina cele doua stiluri: “opus tesselatum” (mai ales chenarul) si “opus vermiculatum” (in special centrul si motivele circulare, unduitoare). Covorul are doua parti componente: chenarul si tabloul central.

Vedere generala a pavimentului cu mozaic

Chenarul are forma dreptunghiulara si o latime de 6,20 m. Este compus din mai multe fasii continue, diferite, care incadreaza si pun in valoare reprezentarile centrale. Acestea sunt, in ordinea succesiunii lor catre interior:

   – o rama dreptunghiulara ce delimiteaza o banda alba pe care se intinde un vrej de iedera valurit, cu frunzele dispuse simetric, cand cu varful in sus, cand cu el in jos, la distante egale. Vrejul are culoarea rosie, iar frunzele au de la interior spre exterior tessere albe, rosii si verzui;

   – urmatoarea banda contine motivul funiei simple, simetric cu alta funie identica, impreuna cu care incadreaza un motiv mult mai lat, format din intersectii simetrice de cercuri; cercurile au culoarea caramizie, iar intersectia lor, in forma de petala, este alba; fiecare patrulater delimitat de intersectii in mijlocul unui cerc are in centru un grup dreptunghiular de tessere albe. Motivul este acelasi folosit si in una din lojele de la Histria;

   – dupa cealalta funie urmeaza binecunoscutul motiv al valului etrusc, de culoare alba, orientat spre stanga. Acesta este simetric dispus cu un altul de culoare caramizie si orientat in partea opusa. impreuna incadreaza o banda ce contine impletitura tripla, care mai este numita si nodul lui David.

Detaliu chenar

Tabloul central este format dintr-o alternanta de dreptunghiuri si cercuri inscrise in patrate. Se pare ca au existat trei astfel de campuri circulare, dar s-au pastrat aproape intregi primele doua.

Primul cerc, cel din partea sud-vestica, cu un diametru de 7 m, este inscris intr-un patrat cu laturi policrome, de-a lungul carora se desfasoara un sir de jumatati de disc si unul de triunghiuri isoscele (asa numitul motiv al dintilor de lup sau al dintilor de fierastrau). intre unul din colturile patratului si arcul de cerc corespondent acestuia este reprezentat un kantharos stilizat, caramiziu, cu caneluri albe dispuse vertical pe jumatatea inferioara a sa si cu toarte in forma de „S”. Din el se intind in cele doua parti opuse, sustinand, parca, aceasta parte a chenarului circular, doua vrejuri de iedera. Langa una din frunzele de iedera este asezat un porumbel alb, singura reprezentare zoomorfa din compozitie. Circumferinta cercului este ornata de un sir de dinti de lup dispusi in oglinda cu cei din laturile patratului chenar si de valul etrusc caramiziu, orientat spre stanga. in interiorul cercului funia simpla serpuieste delimitand mai multe medalioane geometrice, fiecare cuprinzand la randul ei motive diferite: vase stilizate, cruci gammate, reprezentari vegetale, arme – securi duble incrucisate si alte forme geometrice.

Coltul sud-vestic – Kantharos si porumbelul alb.
Cercul sud-vestic – Detaliu

Celalalt cerc pastrat, spre nord-vest, este umplut cu solzi dispusi circular. Dimensiunea lor se micsoreaza concomitent cu apropierea de centru. Se pare ca acesta ar fi fost cercul central al covorului. intre cele doua cercuri s-a pastrat un dreptunghi impartit de siruri de franghie simpla in mai multe patrate dispuse regulat. Celalalt dreptunghi despartitor, situat in partea de sud, cuprinde un joc de forme geometrice diverse (patrate, romburi si triunghiuri), care inscriu diferite motive: funia impletita in patru, zig-zaguri, tabla de sah, pelta, petale, crucea gammata etc.

Cercul nord-vestic – Detaliu

In partea de nord-vest, unitatea coloristica si stilistica a mozaicului este intrerupta. Motivele sunt continuate mai neingrijit si culorile difera. Este vorba de mai multe reparatii executate in aceasta parte. Este totusi de remarcat ca mesterii, care au reconstituit aceasta parte degradata atunci, au ales cea mai costisitoare si mai greu de realizat metoda de reparatie a unui mozaic.

Covorul din edificiul roman cu mozaic este incarcat cu motive geometrice foarte cunoscute in lumea romana si folosite in majoritatea operelor de arta din aceasta categorie. Funia simpla, unda etrusca, dintii de lup sunt de obicei folosite in arta mozaicului ca motive de incadrare, ca decoratie pentru rame sau chenarele care inconjoara alte elemente de decor mai importante. Ele au un rol delimitativ si de punere in valoare a unei reprezentari mult mai importante, asemenea ramei unui tablou. intreg ansamblul este executat ingrijit, avand o compozitie unitara, formata din imagini variate, imbinate intr-un cadru coloristic bogat si ales cu grija.  

Detalii chenare

Terasa “C” constituie nivelul celor 11 incaperilor boltite, folosite pe post de magazii de marfuri. La acelasi nivel, in continuarea edificiului, se afla o serie de incaperi care au servit drept ateliere. 

Vedere generala a terasei „C”

In incaperile folosite pe post de magazii au fost descoperite dovezi ale intensei activitati comerciale desfasurate in portul antic: mari cantitati de minereu de fier, tipare de opaite, greutati de marmura pentru cantarele mari, amfore continand materiale organice (rasini si substante aromatice) sau cuie si nituri din fier, ceramica etc.

Amfore descoperite in incaperile boltite

Deasemenea intr-una dintre magazii au fost descoperite 8 ancore din fier, in stare completa.

Ancorele de fier

Constructia acestor spatii uriase impresioneaza prin dimensiunile exceptionale, pentru acea vreme. Zidurile intregului edificiu sunt construite intr-o tehnică specifică epocii (“opus mixtum”), din randuri de caramida patrata (cate patru randuri, de regulă) care alternează cu cate patru randuri de blochete de calcar cochilifer, legate cu mortar. Constructorii romani au avut in vedere pozitia expusa a cladirii, situata pe faleza, si au construit un sistem de drenare a apelor provenite din ploi, acest sistem de scurgere fiind functional si astazi, dupa aproape 2.000 de ani.

Edificiul a cunoscut mai multe refaceri si adaptari, pana catre sfarsitul secolului al V-lea si inceputul celui de-al VI-lea, cand a fost distrus de un cutremur submarin. Ruinele sale au continuat sa fie locuite insa pana in veacul al VII-lea, cand isi incheie existenta odata cu parasirea cetatii antice Tomis, in urma marilor navaliri barbare.

Complexul reprezinta pana acum cea mai buna dovada secolele fericite ale orasului antic de pe tarmurile Pontului Euxinus, cu masivitatea teraselor sale taiate in panta inalta de aici, cu fata spre golful antic, unde rosul si albul zidurilor sale amestecat cu albastrul cerului si al marii se oglindeste in frumusețea discreta si linistea maiestuoasa a marelui covorului de mozaic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *