Incinta Elenistica

Zidul de incinta din epoca elenistica a fost identificat inca din anul 1962, cu ocazia cercetarii incintei romano-bizantine. Autorii cercetarii mentionau ca „in cursul lucrarilor de dezvelire a zidului de aparare romano-bizantin s-a dat peste urmele unei incinte mai vechi, lucrata din pietre legate intre ele cu pamant“, iar concluzia era: „Este vorba de incinta greceasca al carei traseu, pe latura de nord a cetatii, este urmat, datorita configuratiei terenului, de zidul de aparare din epoca romana tarzie“.
Aceeasi latura a fost descoperita in vara anului 1982 cu ocazia sapaturilor arheologice cu caracter de salvare de la intersectia strazii Vasile Parvan cu Soseaua Constantei, pe o lungime de 8 m. Zidul, construit in tehnica celor doua paramente, are fundatia la -2,14 m si are o grosime de 4,50 m. Talpa paramentului exterior e formata din placi de calcar semifasonate, lungi de 1,20-1,40 m si late de 0,80-0,95 m, asezate pe un strat de argila roscata bine batatorita pe pamantul viu (argila galbena).

Zid de incinta de epoca elenistica

Paramentul se pastreaza pe o inaltime de doua asize. Paramentul interior are talpa realizata in aceeasi tehnica, iar grosimea placilor de calcar este de 0,35 m.
Emplectonul, atat cat s-a pastrat, este format din piatra marunta in amestec cu argila, aceasta situatie e suplinita de tasarea puternica a emplectonului. Directia zidului este aici est-vest, aproximativ paralel cu stada Vasile Parvan.

Zid de incinta de epoca elenistica

In primavara anului 1984, in zona blocului M5, a fost salvat un fragment de zid lung de 35 m. Din nefericire, pe acest traseu s-au practicat in perioada dintre cele doua razboaie mondiale mai multe beciuri sau fundatii adanci care au demantelat zidul din temelie.

Zid de incinta de epoca elenistica

Observari complete s-au putut face pe o lungime de 18 m in care sunt paramentul exterior, talpa zidului, doua blocuri din prima asiza si talpa paramentului interior. Trebuie subliniat ca atat aici cat si in prima situatie, latura de nord a incintei elenistice e pe acelasi ax cu incinta romano-bizantina. Zidul are aceiasi tehnica de constructie. Talpa paramentului exterior e formata din placi de calcar cu dimensiunile de 1,30-1,50 x 0,95 x 0,35 m asezate pe acelasi strat de lut rosu. Aceasta maniera de alcatuire a substructiei a fost intalnita si la zona sacra, dovada ca stratul de argila rosie are rol impermeabil datorita panzei freatice deosebit de ridicate.
Din paramentul interior nu s-a surprins decat talpa sa realizata din acelasi placi de calcar semifasonate, asezate pe argila rosie. Grosimea curtinei e si aici de 4,50 m.
Emplectonul e format tot din piatra marunta, amestecata cu argila galbena, bine batatorita; cele mai numeroase fragmente de calcar provin din fasonarea ori semifasonarea blocurilor de parament.
Trasarea unei sectiuni de 25 x 2 m perpendicular pe incinta a permis descoperirea unui sant paralel cu paramentul exterior, la circa 15 m, larg de 18 m si adanc de 6 m, plin in momentul descoperii cu pamant negru si daramatura moderna. Nu s-a putut surprinde si existent unui val asa cum se poate observa pe traseul zidului in partea de nord-vest. Doua manusi de amfora thasiene, descoperite in emplecton, permit datarea acestui monument in secolul al IV-lea i.e.n.
Cu privire la grosimea considerabila, ea nu trebuie sa surprinda avand in vedere ca traseul sau inchidea o suprafata de circa 80 ha. Tocmai lungimea sa explica folosirea acestui tip de emplecton deosebit de rezistent si fara sa fie nevoie de multa piatra in compozitie.

In perioada 25 februarie-26 aprilie 1993, Muzeul de Arheologie Callatis a efectuat o sapatura de salvare in zona bisericii catolice a orasului, paralel cu strada Tepes Voda, in apropierea Autohaltei Mangalia. Ca urmare a sapaturii s-a evidentiat santul de aparare al incintei elenistice surprins pe o latime de 13 m.
Studierea si inregistrarea profilului a permis constatarea ca adancimea acestui sant, in antichitate, a fost de cca. 4,50 m, acum fiind umplut cu depuneri moderne. Chiar pe marginea acestui sant a fost descoperita o manusa de amfora thasiana datata 305-290 i.e.n. La 13 m sud de santul principal a fost cercetat un alt sant, secundar, aproximativ paralel cu santul principal, cu directia est-nord-est – vest-sud-vest. Latimea acestui sant este, la buza celor doua valuri ce se observa atat spre incinta cat si in afara, de 5,60 m, iar in partea de jos de circa 2,70 m.
Materialul descoperit in acest sant se compune in majoritate din tegulae sinopeene stampilate, ce fac parte din trei categorii si sunt datate 370-346 i.e.n. Adancimea acestui al doilea sant de la nivelul de calcare este de 4,30 m, iar adancimea in antichitate a fost de 2,35 m.
La 3,50 m sud de santul secundar a fost surprinsa o parte din daramatura si groapa de demantelare a incintei elenistice.
Rarele fragmente ceramice gasite in groapa de demantelare dovedesc ca zidul a fost demolat in epoca romana, iar blocurile de parament au fost folosite la zidul roman de incinta (cum a fost constatat in cercetarile anterioare si sapatura de salvare din zona Scala-IGAF) sau la alte constructii.
La 4,40 m a fost surprins un bloc din fundatia paramentului exterior al zidului care facea probabil un colt aici, precum si acelasi emplecton sus amintit, toate asezate pe argila rosie. Blocul de fundatie are 0,30 x 0,30, iar din lungime sunt vizibili doar 0,40 m, restul fiind in profil. Oricum, atat datorita orientarii celor doua santuri cat si a situatiei prezentate, zidul elenistic isi schimba aici orientarea, afirmatie bazata si pe configuratia terenului.
Situatia prezentata ne permite datarea constructiei acestui zid dupa materialul tegular la 370-346 i.e.n., iar toarta thasiana atesta faptul ca sistemul de aparare functiona si la inceputul secolului al III-lea i.e.n. (305-290 i.e.n.).

In anul 1978, latura de vest a fost surprinsa in zona intersectiei Strazii Sirenei cu Bdul. 1 Decembrie 1918, avand caracteristici similare cu segmentele de incinta sus amintite.
In partea de sud a orasului, in fata Casei Armatei, a fost descoperit un fragment din tronsonul de sud al incintei callatiene de epoca elenistica, cu o lungime de 7 m. Monumentul se afla sub panza freatica actuala si nu a putut fi studiat complet, dar importanta acestei descoperiri consta in faptul ca acest tronson al incintei sudice delimiteaza aria habitala in epoca elenistica, completand singura latura necunoscuta a zidului de aparare din acea epoca.
Sectoarele incintei callatiene prezentate mai sus aduc o contributie importanta la cunoasterea sistemului defensiv al Callatisului in secolele IV-III i.e.n., precum si la cunoasterea traseului incintei ce inchidea o suprafata de 80 ha.

Sapatura de salvare din iarna anului 1982 efectuata in zona de sud si sud-est a orasului modern a dat la iveala un complex de altare si constructii din secolul al IV-lea i.e.n.
Monumentalitatea acestor constructii a fost surprinsa pe suprafata unde trebuia sa se ridice blocurile M6 si M7. Intr-un perimetru de 50/60 m au aparut doua altare, unul mai mare realizat din blocuri de calcar frumos fasonate, prinse intre ele cu crampoane din fier imbracate in plumb, realizate in coada de randunica. Altarul mic are latura de nord de 3,35 m, iar cea de est de 3,95 m, talpa lui depasind cu 10-15 cm primele blocuri. Altarul mare are 6 m pe latura de vest si 4,7 m pe latura de sud si pastreaza doua randuri de blochete, totalizand in inaltime, de la nivelul pe care s-a asezat talpa lui, 1,15 m. La vest de acest altar s-a mai putut surprinde fundatia templului, acolo unde s-a construit blocul M7. Lungimea de 6 m si latimea de 6,80 m a acestui edificiu, coroborata cu dimensiunile altarului mare descris mai sus, sunt identice cu templul tezaurului ridicat de Megara pe aleea sacra de la Delphi.
La numai 35 m nord-est de aceste constructii, pe faleza, intr-un sant de canalizare, la 1,80 m de nivelul actual de calcare, a aparut un fragment dintr-un altar semicircular realizat in aceiasi maniera. Toate aceste constructii datate dupa maniera constructiva, ceramica si monedele gasite, in secolul al IV-lea i.e.n., indica ca in aceasta parte a orasului se afla zona sacra a Callatidei.

In anii 1990-1992 a fost cercetat situl arheologic aflat pe strada Oituz, Bl. OP2 cu urmatoarele rezultate:
Prin cercetarile intreprinse in cele 7 sectiuni s-a putut constata existenta a doua constructii distincte plasate la nord de strada Oituz si a unui edificiu la sud de aceasta strada. Cele doua edificii, avand aceiasi orientare ca si strada, sunt despartite printr-un coridor de acces, o stradela, a carei latime variaza intre 0,85 m si 1 m. Zidurile au grosimi ce variaza intre 0,55 si 0,80 m si sunt construite din blochete de calcar semifasonate, legate cu pamant galben.
Dupa toate indiciile, unul din cele doua edificii a avut subsol; intreaga zona cercetata, circa 912 m², reprezinta o parte a unui cartier vestic callatian de epoca elenistica, iar amploarea constructiilor, fie ca este vorba de edificiile sus amintite, de strazi, stradele, curti interioare, pavaje sau fantani, indreptateste supozitia ca la baza constructiei sale s-a aflat un plan de organizare urbana.
Datarea intregului complex pe baza materialului descoperit: ceramica fragmentara (skyphoi, kantharoi, phiale, boluri) si toarte de amfora stampilate de provenienta (Cos, Sinope, Thasos), se poate face in secolele IV-II i.e.n.

Fragment ceramic pictat

Cercetarea a evidentiat rare materiale romane si mai ales romano-bizantine, fapt explicabil prin pozitia extramurana a acestei zone in epocile respective.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *